Prima pagină » Anunțurile Marvel Studios de la SDCC: Seriale animate

Anunțurile Marvel Studios de la SDCC: Seriale animate

Marvel Studios ne-a oferit imagini în exclusivitate la San Diego Comic-Con pentru noile lor seriale animate. Am primit imagini la seriale precum X-Men ’97, Spider-Man: Freshman Year și Marvel Zombies. De asemenea, ne-au fost oferite și previzualizări la episoade din I Am Groot și What If…? Sezonul 2. Iată toate anunțurile Marvel Studios de la SDCC în legătură cu serialele animate.

I Am Groot

I Am Groot | Anunțurile Marvel Studios de la SDCC (Credit imagine: Marvel Studios)

Primul serial animat de la conferinţă a fost I Am Groot. Acest serial animat va acoperi copilăria personajului principal de-a lungul a cinci scurtmetraje. Vin Diesel revine pentru a juca vocea lui Groot, în timp ce Bradley Cooper se alătură și el distribuției. Scenaristul și regizorul Kristen Lepore a prezentat primul trailer pentru serial înainte de premiera sa de pe 10 august. Unul din scurtmetraje, „Groot Takes a Bath”, a fost difuzat celor prezenți la SDCC. În acesta, Groot se duce la spa în pădure și se înfruntă cu o pasăre neastâmpărată. În plus, producţia a primit încă cinci episoade care vor deveni disponibile la o dată ulterioară.

Trailer în Engleză pentru I Am Groot

Spider-Man: Freshman Year

Spider-Man: Freshman Year | Anunțurile Marvel Studios de la SDCC (Credit imagine: Marvel Studios)

Primele imagini din Spider-Man: Freshman Year au debutat la această conferinţă dedicată. Ilustrațiile sunt realizate în stilul benzilor desenate, iar apariţia lui Peter Parker este una tipică Omului Păianjen.

Alăturându-i-se lui Peter în serial este Nico Minoru din The Runaways, anunț făcut de producătorul executiv Jeff Tramell. Nico Minoru va servi drept cel mai bun prieten al tânărului Spidey.

Sursa imaginii: TotalFilm (Credit: Marvel Studios)

Nico Minoru nu este singurul personaj de bandă desenată, alături de el Doctor Strange și Daredevil facând echipă cu tânărul Om-Păianjen. Charlie Cox va reveni în rolul său, Daredevil, dând glas vocii Omului Fără Frică.

Sursa imaginii: TotalFilm (Credit: Marvel Studios)

Avem și o distribuție incredibilă de răufăcători pe care Spidey și prietenii săi îi vor avea de înfruntat. Lista îi include pe Doc Ock, Chameleon, Rhino, Scorpion, Norman Osborn și mulți alții.

Sursa imaginii: TotalFilm (Credit: Marvel Studios)

De asemenea am primit și o fereastră de lansare pentru serial. Acesta va avea premiera pe Disney+ în 2024.

Și dacă asta nu este de ajuns, un spin-off este de asemenea în lucru: Spider-Man: Sophomore Year.

Și dacă…? Sezonul 2

Și dacă…? | Anunțurile Marvel Studios de la SDCC (Credit imagine: Marvel Studios/Disney+)

Primele imagini din Și dacă…? Sezonul 2 au fost dezvăluite în spatele ușilor închise. Câțiva dintre eroii ce vor salva multiversul, câte un univers o dată, unul câte unul, sunt Hela, Captain Carter, Scarlet Witch, Iron Man și Doctor Strange.

Sezonul 2 va avea premiera pe Disney+ la începutul anului 2023.

Sezonul 3 a fost, de asemenea, confirmat ca fiind în dezvoltare.

Marvel Zombies

Marvel Zombies | Anunțurile Marvel Studios de la SDCC (Credit imagine: Marvel Studios)

Câteva detalii despre Marvel Zombies au fost, de asemenea, oferite. Printre zombii se află personaje precum Scarlet Witch, Hawkeye și alte personaje îndrăgite.

Sursa imaginii: TotalFilm (Credit: Marvel Studios)

Printre eroii serialului se numără Shang-Chi, Kate Bishop, Yelena Belova și alții.

Sursa imaginii: TotalFilm (Credit: Marvel Studios)

X-Men ’97

X-Men ’97 | Anunțurile Marvel Studios de la SDCC (Credit imagine: Marvel Studios)

Am primit primele imagini din noul serial ce va continua povestea serialului X-Men din anii 90, X-Men ’97. Personajele arată exact la fel cum ni le amintim. Iată imaginile:

Printre eroii de mai sus, avem și personaje noi, precum Cable și Nightcrawler. De asemenea, Magneto este în serial într-un costum nou-nouț.

Avem și o imagine în premieră cu răufăcătorii din serial, iar Sinister revine, de asemenea.

Sursa imaginii: TotalFilm (Credit: Marvel Studios)

Dacă abia aștepți să vezi serialul, partea bună este că va avea premiera pe Disney+ în toamna anului 2023. Așadar ai timp să revezi serialul din anii ’90. Și, într-o notă şi mai optimistă, sezonul 2 a primit deja undă verde.

Surse: Games Radar şi Variety

Despre Disney+

Disney+ este platforma dedicată de streaming care cuprinde producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic și Star. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star.

Serviciul de streaming, Disney+ face parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution. Serviciul oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă creștere. Printre care se numără filme de lungmetraj, documentare, seriale de acțiune și de animație și scurtmetraje.

Având acces la vasta gamă Disney, Disney+ găzduiește, de asemenea, cele mai noi lansări de la The Walt Disney Studios. Prin intermediul Star, oferă cele mai noi apariții de la 20th Century Studios, Disney Television Studios, FX, Searchlight Pictures și multe altele.

Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.

Alte informații

Pentru mai multe informații din lumea Disney, vă invităm în grupul nostru de Facebook. De asemenea, puteți verifica secțiunea de noutăți a blogului nostru pentru alte articole.

Un fan mare Disney, Marvel și Star Wars. Printre filmele preferate se numără The Avengers, Avengers: Infinity War, Iron Man, Avengers: Endgame, etc. de la Marvel Studios. De asemenea de la Star Wars, Episode IV: A New Hope, Episode V: The Empire Strikes Back, Episode III: Revenge of the Sith.

Lasă un răspuns