Disney+ va şterge o parte din conţinut
Walt Disney a dezvăluit în timpul celui de-al doilea raport trimestrial că va şterge conţinut de pe platformele de streaming ca urmare a eforturilor de reducere a costurilor. Nu doar atât, însă va reduce şi cantitatea de conţinut ce urmează a fi produs, pentru a se conforma cu noua direcţie strategică.
Creare selectivă de titluri noi
Directorul financiar Christine McCarthy a dezvăluit anunţul în decursul conferinţei financiare de săptămâna trecută. În cel de-al doilea trimestru, s-a implementat o restructurare financiară de 150 milioane $ în pachete de disponibilizare. În plus, sunt aşteptate cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ 180 de milioane de dolari.
„Suntem în procesul de evaluare a conţinutului de pe streaming pentru conformarea cu noua abordare strategică din maniera în care conservăm conţinutul” a spus aceasta.
Hotărârea de a îndepărta conţinut de pe platformele de streaming va duce la o amortizare aferentă de 1,5-1,8 miliarde $. „Strategia noastră de viitor este să micşorăm cantitatea de conţinut produs, conform cu noua abordare strategică”, a declarat directorul financiar.
„Am realizat că am produs un volum redundant de conţinut care nu generează abonaţi noi”, a declarat CEO-ul Disney.
Potrivit lui Bob Iger, CEO-ul Disney, aceştia vor fi mai selectivi în crearea de conţinut în detrimentul promovării de proiecte ce nu o să aibă un impact mare. De asemenea, compania Disney se va concentra pe redirecţionarea promovării titlurilor de franciză, acestea atrăgând abonaţi noi, eliminând suprasolicitarea marketingului cu promovarea deodată a tuturor proiectelor. În plus, divertismentul general va cunoaşte o abordare mai selectivă.
Pe lângă Disney+, The Walt Disney Company mai deţine platformele de streaming Hulu, Espn+ în Statele Unite ale Americii, secţiunea Star+ în America Latină şi Disney+ Hotstar în India.
Despre Disney+
Disney+ este platforma de streaming care cuprinde producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic și Star. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star.
Serviciul de streaming, Disney+ face parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution. Serviciul oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă creștere. Printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune și de animație și scurtmetraje.
Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.
Alte informații
Pentru mai multe informații din lumea Disney, vă invităm în grupul nostru de Facebook. De asemenea, puteți verifica secțiunea de noutăți a blogului nostru pentru alte articole.