
LUMEA ÎNTUNECATĂ A VAMPIRILOR ȘI O ÎNCHISOARE NEOBIȘNUITĂ:
SERIALELE ORIGINALE „ORAȘUL ÎNSÂNGERAT” ȘI „MINIMĂ SECURITATE”
SUNT DISPONIBILE PE DISNEY+

Catalogul Disney+ s-a îmbogățit cu două noi producții originale europene: serialul distopic „Orașul însângerat” („City of Blood”) și serialul de comedie „Minimă Securitate” („Surveillant”). Toate episoadele sunt deja disponibile pe platformă.
„Orașul Însângerat” ( TRAILER ) – un triller distopic într-un Berlin dominat de vampiri
Berlinul viitorului este un oraș-stat care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice, corupția și violența. Cei privilegiați trăiesc într-un dom cu atmosferă controlată, în timp ce restul locuitorilor luptă pentru supraviețuire. Surorile Bea și Phoebe, despărțite în copilărie, se reîntâlnesc în pragul unor alegeri decisive. Curând, ele descoperă un adevăr înfiorător: vampirii controlează crima organizată și sunt hotărâți să acapareze lumea politică. Sângele a devenit adevărata monedă de schimb în oraș. Aflate în tabere opuse, Bea și Phoebe trebuie să descopere cine e mai periculos: omul sau vampirul?
„Minimă securitate” ( TRAILER ) – serial francez de comedie despre viața dincolo de zidurile închisorii
Corinne Maillard, directoarea secției de detenție din închisoarea Chénoise, crede în reabilitare. Idealismul ei este pus la încercare de un tufiș de canabis care crește în grădina închisorii, de deținutul celebru de pe TikTok ppe care este hotărâtă să îl readucă pe calea cea bună și de noua gardiană direct și impulsivă. Când totul se destramă. Corinne decide să-și dea demisia, dar situația ia o întorsătură surprinzătoare atunci când în închisoare ajunge un nou deținut, propriul ei fiu.

Ambele titluri se alătură bogatei biblioteci de producții originale europene disponibile pe Disney+. Printre numeroasele titluri, abonații vor găsi și producții precum „Rivalii”, ale cărui noi episoade vor fi disponibile pe platformă începând cu 11 noiembrie, „Lucky Luke”, „Bref” sau „Dacă e marți, e crimă”.
Datorită funcției avansate de control parental, Disney+ asigură că platforma rămâne un mediu de vizionare sigur pentru toți membrii familiei. Abonații pot stabili restricții de acces la conținutul pentru adulți și pot crea profiluri protejate prin PIN, alături de profilurile deja existente pentru copii.
Despre Disney+
Disney+ este platforma dedicată de streaming care cuprinde producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic și Star. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star.
Serviciul de streaming, Disney+ face parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution. Serviciul oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă creștere. Printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune și de animație și scurtmetraje.
Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.
Alte informații
Pentru mai multe informații din lumea Disney, vă invităm în grupul nostru de Facebook. De asemenea, puteți verifica secțiunea de noutăți a blogului nostru pentru alte articole.



