Marvel restructurează operaţiunile TV pentru Disney+
Cronologia evenimentelor Daredevil: Born Again
Potrivit publicaţiei The Hollywood Reporter, Daredevil a sistat filmările în vară în timpul grevei scenariştilor. Mai puţin de jumătate din cele 18 episoade au fost filmate, preşedintele Marvel adoptând poziţia că nu funcţiona.
În septembrie, Marvel au renunţat la scenariştii cât şi la regizorii pentru restul sezonului ca parte a unei reorganizări creative. Aceştia sunt acum în căutarea de noi scenarişti şi regizori.
Aceştia au ignorat modelul clasic bine împământenit al televiziunii tradiţionale. Nu au comandat episoade-pilot, au alocat bugete de peste 150 milioane de dolari, nu au desemnat scenarişti-principali, fiind numiţi producătorii executivi, bazându-se pe postproducţie pentru a repara problemele.
„Încercăm să adaptăm cultura Marvel cu cea a televiziunii clasice. Cum putem să spunem poveşti care să onoreze materialul sursă?”, a declarat Brad Winderbaum, directorul pentru streaming, televiziune şi animaţie.
Cu noua direcţie strategică pentru Daredevil, Marvel speră să redreseze lucrurile la un proiect cu aşteptări mari. Scenariştii creionaseră o producţie procedurală care nu semăna cu serialul Netflix, lăudat pentru acţiune şi violenţă. Daredevil nu apare în costum până la al patrulea episod iar Marvel au fost nevoiţi să reanalizeze intenţia întregii direcţii.
Aceştia vor păstra câteva scene şi episoade, fiind introduse elemente serializate; serialul a primit o comandă pentru un al doilea sezon.
Cei care lucrează la serialele MCU s-au plâns de lipsa unei viziuni, ducând la naşterea de diferenţe creative şi tensiune.
” Mediul televiziunii este unul cârmuit de scenarist”, a declarat o sursă familiară cu procesul Marvel. „Marvel este un mediu dirijat de Marvel.”
Moon Knight
În ceea ce priveşte producţia Moon Knight, creatorul şi scenaristul Jeremy Slater a demisionat, regizorul Mohamed Diab preluând frâiele.
She-Hulk
Pe frontul She-Hulk, Jessica Gao s-a ocupat de poveste, dar a fost pusă pe tuşă după ce regizoarea Kat Coiro s-a alăturat proiectului. Producţia s-a dovedit a fi o provocare, virusul COVID19 lovind distribuţia şi echipa, scenarista fiind adusă înapoi pentru a superviza postproducţia, un rol atribuit unui creator, aceasta fiind singura excepţie.
„Întreaga mentalitate de a drege lucrurile în postproducţie pare să transmită că rolul unui regizor este nerelevant”, a declarat o sursă familiară cu procesul.
Invazia Secretă
Scenaristul original a lucrat vreme de un an la scenariu, fiind apoi înlocuit, iar noul scenarist, împreună cu regizorii Thomas Bezucha şi Ali Selim au fost aduşi la bord pentru a relua procesul.
Potrivit publicaţiei, în timpul fazei de postproducţie din vara lui 2022 spiritele erau încinse şi toată lumea a răbufnit.
Walt Disney l-a desemnat pe Jonathan Schwartz, director executiv senior şi membru al comitetului administrativ pentru a încerca să îndrepte lucrurile şi să readucă producţia din nou în program, fiind pe punctul de a pierde actori din pricina altor angajamente.
Până la începutul lunii septembrie 2022, marea majoritatea a echipei de producţie a fost înlocuită, iar Thomas Bezucha, care ar fi trebuit să regizeze trei episoade, a părăsit proiectul din pricina unor conflicte de programare. Un producător executiv a fost desemnat şi, potrivit surselor, va părăsi studiourile Marvel la expirarea contractului, la sfârşitul acestui an.
În ceea ce priveşte noua abordare creativă, Marvel plănuiesc să pună scenariştii principali la cârma serialelor tv.
„Este o condiţie cu care nu doar că ne-am obişnuit, dar am învăţat să o respectăm.”, a spus directorul pentru streaming despre intenţia de a desemna scenarişti-principali.
„Avem nevoie de producători executivi în televiziune care sunt dedicaţi acestui mediu, care sunt dedicaţi pe partea de streaming şi televiziune, fiind două forme complet diferite”, a completat acesta.
Marvel va remodela de asemenea şi procesul de dezvoltare – creatorii vor scrie scenarii pentru episoade-pilot şi vor avea o sursă de referinţă.
Aceştia plănuiesc să se bazeze pe conceptul de programe TV serializate care să se întindă pe mai multe sezoane, în care personajele şi protagoniştii să aibă timp să dezvolte conexiuni şi legături reale cu audienţa, decât să se simtă că este un element de tranziţie provizoriu pentru un eveniment de împletire al poveştilor de proporţii epice.
Despre Disney+
Disney+ este platforma de streaming care cuprinde producții de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic și Star. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star.
Serviciul de streaming, Disney+ face parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution. Serviciul oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă creștere. Printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune și de animație și scurtmetraje.
Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.
Alte informații
Pentru mai multe informații din lumea Disney, vă invităm în grupul nostru de Facebook. De asemenea, puteți verifica secțiunea de noutăți a blogului nostru pentru alte articole.