
Serialele Marvel de la Netflix au expirat astăzi, 1 martie 2022. În acest articol, intenționăm să explicăm de ce s-a întâmplat acest lucru, unde vor fi publicate și când.
De ce au expirat serialele de pe Netflix?
Această întrebare s-a aflat pe buzele multor oameni atunci când au văzut mesajul de expirare pe Netflix. Nu erau seriale originale Netflix? Ar trebui să fie disponibile mereu, nu?
Răspunsul la aceste două întrebări este și da și nu. Da, fiindcă, într-adevăr, Netflix avea drepturile de distribuție totale asupra serialelor, însă nu, fiindcă serialele au fost produse și finanțate în totalitate de ABC Studios de la The Walt Disney Company.
Motivul pentru care serialele au expirat de pe Netflix cel mai probabil este acela că Disney a cumpărat drepturile de distribuție înapoi, însă cel exact nu este cunoscut.
Unde vor fi publicate acum serialele?
Serialele acestea, fiind cumpărate înapoi de Disney, cel mai probabil vor ajunge pe Disney+ la nivel global, (sau Hulu în SUA).
Când vor fi publicate pe Disney+?
Data exactă de publicare a serialelor pe Disney+ momentan este cunoscută doar pentru Canada (16 martie 2022).
În România, Disney+ se va lansa oficial în vara acestui an, cum am relatat aici. Însă dacă serialele vor fi disponibile la lansare la noi, rămâne de văzut.
Despre Disney+
Disney+ este un serviciu de streaming deținut și operat de The Walt Disney Company. Serviciul cuprinde conținut de la marile companii și studiori ale Disney, inclusiv Walt Disney Studios, Pixar Animation, Marvel Studios, Lucasfilm, National Geographic, 20th Century Fox, Searchlight Pictures, FX și multe altele. Conținutul va fi organizat pe 6 „hub-uri” principale, și anume Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, ce va avea conținutul pentru o audiență mai matură. Vă puteţi abona la buletinul informativ Disney+ aici.
Disney+ s-a lansat pe 12 noiembrie 2019 în SUA, Canada și Țările de Jos, pentru ca mai apoi în 2020 și 2021 să se extindă în mai multe teritorii din Europa și Asia.
Alte informații
Pentru mai multe informații din lumea Disney, vă invităm în grupul nostru de Facebook. De asemenea, puteți verifica secțiunea de noutăți a blogului nostru pentru alte articole.